vineri, 20 aprilie 2012

Când şi de ce (nu) scriu

Premisele blogului ar fi trebuit să le postez atunci când am început, dar când am făcut eu lucrurile la vremea lor??



Le-am lăsat deoparte, însă m-au sâcâit mereu, mai ales în ultima vreme, când am fost invitată cu câteva ocazii să-mi prezint blogul şi să-mi argumentez demersul. Nu prea am reuşit să-mi adun gândurile, aşa că am evitat să vorbesc despre el sau m-am bâlbâit.
M-am întrebat, cu aceste ocazii, dacă nu cumva, în timp, mi-am pierdut motivaţia, dacă n-am rătăcit drumul... Aşa s-ar explica şi faptul că, periodic, mă blochez şi găsesc foarte greu puterea de-a continua. Astfel că am luni întregi de absenţă din viaţa propriului meu blog. Ca şi din propria mea viaţă.
Faptul că nu mi-am propus ceva anume atunci când am început se simte şi mă frustrează. Iar gândul de-a-l închide mă bântuie mereu.
Meritul că încă este îi aparţine fiului meu, care de fiecare dată când clachez mă încurajează şi mă îndeamnă să nu mă dau bătută în lupta cu proprii mei demoni.

...........

De când am început să scriu, faptic, nu m-am mai oprit. Primul jurnal l-am început la 9 ani. Nu mai există, a avut mama grijă de asta...
Pe următoarele am reuşit să le pitul mai bine... Ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am considerat multă vreme că gândurile mele trebuie să fie bine ascunse.
Cândva, mai târziu, o altă traumă emoţională m-a blocat şi ani buni n-am mai scris decât în mintea mea. Miliarde de cuvinte, milioane de pagini de gânduri. Altcândva, mai târziu, am reuşit să mă deblochez parţial şi am început să scriu scrisori. Meritul internetului :).
A fost însă nevoie să îmbătrânesc, să iubesc mai mult şi să-mi pese mai puţin ca să găsesc curajul necesar acestui jurnal virtual.

Fiecare om are măcar un talent, trebuie doar să şi-l descopere. Şi fiecare are măcar un vis. Trebuie să lupte ca să-l împlinească. Uneori nu reuşeşte singur, şi-atunci primeşte ajutor în diferite moduri. Dacă are înţelepciunea de-a învăţa ceva din lecţiile ce-i sunt oferite, fără să se întrebe de ce şi în ce fel, fără să se sperie de înfăţişările celor ce vin să-l ajute şi fără să respingă ajutorul doar pentru că nu l-a cerut sau îi vine de la cine nu se-aşteaptă, va putea creşte, îşi va putea hrăni visul.

Fiinţelor şi lucrurilor pe care le iubesc şi care prin existenţa şi dragostea lor m-au ajutat le-a fost destinat.
Acest blog a fost făcut la început doar pentru Gabriel, pisicile şi căţeii mei, pe care eu i-am considerat îngerii mei personali (e supărător pentru mine faptul că ortodoxismul, căruia îi aparţin prin botez, e cam singura religie care consideră că animalele sunt lucruri, n-au suflet, nici minte, şi că singurul scop al existenţei lor este să servească bunului plac al oamenilor...).

Am vrut să fac un blog al unui om oarecare care iubeşte animalele (fără să fie crescător, ONG, zoofil sau babă nebună). Nu le răsfăţ ca pe nişte vedete de cinema, pentru că eu cred că lucrul cel mai bun pe care-l pot face pentru ele e să le asigur hrană şi medicamente, dar să le las să fie animale, să aleagă singure dacă trăiesc în casă sau în curte, cu noi tot timpul sau sporadic. Le apreciez calităţile, sunt conştientă de defectele lor şi accept diferenţele dintre noi.

Eu am simţit efectul benefic al relaţionării cu animalele înainte să ştiu că, într-o lume mai civilizată decât cea în care trăiesc, se practică terapia cu animale.

Am multe animale pentru că atâtea au avut nevoie de mine, şi încă mai pot duce, oricare ar fi preţul cuantificat în sănătate şi bani.

.............................

Restul chestiilor sunt pe blog doar pentru că fac şi ele parte din viaţa mea.

Reţete am început să pun la insistenţele lui Gabriel, care e gurmand. Zice că dacă tot gătesc, de ce să nu le şi arăt altora, poate vor folosi cuiva.
Oricum, dacă n-ar fi el, eu aş fi lacto-vegetariană şi-aş găti doar din joi în Paşti.
Încalc rareori principiul lui Edgar Cayce "Mănâncă doar ceea ce-ţi oferă locul în care trăieşti", aşa că n-o să vedeţi pe-aici multe reţete exotice sau ingrediente de peste mări şi ţări, cu excepţia unor fructe şi condimente.
Sunt mâncăcioasă, fără să fiu o mare bucătăreasă. Îmi plac reţetele care nu dau bătăi de cap şi deseori le adaptez gusturilor mele. Sunt prea comodă pentru papilele mele dornice de noutăţi.

Muzică pun pentru că uneori am timp să ascult şi-mi fac un fel de play-list.

Despre Ţăranistan am ajuns să scriu pentru că îmi pasă foarte mult de locul în care trăiesc şi mereu spiritul meu civic are motive de revoltă. Mă abţin să discut despre politică, dar asta nu înseamnă că nu mă interesează.

Poeziile sunt una din pasiunile mele neglijate, ca şi cea pentru desen, pe care am recuperat-o prin fotografie.

De la astrologie am luat o pauză, care nu ştiu dacă e temporară sau va deveni definitivă.

De ce nu ştiu? Pentru că eu sunt un univers în evoluţie şi transformare, ca şi blogul meu.
Sunt perfecţionistă şi obsesiv-compulsivă, aşa că mi se întâmplă să mai schimb ceva pe ici pe colo, prin postări sau poze, să aduc clarificări sau să fac completări. Ăsta e avantajul faţă de o carte, pe blog mai poţi face schimbări şi după ce ai postat.

Acum, că am scris şi asta, am sufletul mai uşor şi mintea mai liberă.

A mai rămas de explicat doar paranteza din titlu :).
Nu scriu când sunt tristă, obosită, distrată, nemulţumită de mine însămi, când nu ştiu ce vreau şi încotro mă îndrept.
Când nu ştiu dacă am ceva interesant de spus. Pentru că, până la urmă, contează şi asta. Aşa cum contează şi feed-back-ul. Am subiecte şi articole preferate şi mă-ntristez când văd că nu plac şi altora.

Poate că nu credeţi, dar în viaţa de toate zilele sunt o fiinţă tăcută. Şi din acest motiv uneori mi-e greu să vorbesc pe blog.

N-o să mă găsiţi pe facebook sau twitter pentru că nu cred în relaţiile artificiale, superficiale, făcute din like-uri, smile-uri şi alte emoticon-uri.

Nu am blog-roll pentru că am prea puţin timp să citesc ce scriu alţii şi doar rareori mă întorc la un blog anume. Nu mă interesează link-exchange-ul.

Sper să apreciaţi faptul că pe blog găsiţi doar imagini plăcute, nu reclame la fel de fel de chestii. Când mă voi răzgândi, o să vă anunţ. Dar o s-o fac doar atunci când voi putea alege eu reclamele.

Dacă am uitat ceva, precis o să revin!
De asemenea, vor apare şi chestii noi, dacă nu închid prăvălia...

2 comentarii:

  1. La cat mai multe postari Doamna! Spor si inspiratie va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc! Să trăiești și să scrii mult, și bine! :)

    RăspundețiȘtergere