miercuri, 21 noiembrie 2012

Toamna, în Parcul „Romanescu“ (1)





Când stai într-un oraş şi n-ai timp să ajungi la o pădure, singurul loc unde poţi să te bucuri de frumuseţea  toamnei este un parc.
Din fericire, eu am lângă mine unul.
În care n-am mai fost toamna de pe vremea când mă duceam cu şcoala la adunat castane...


sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Castraveţi muraţi






Reţeta este preferata mea în materie de castraveciori şi îmi place pentru că e versatilă şi poate fi schimbată în funcţie de preferinţe. Nu găsisem până acum una care să îmi placă pe deplin, deşi nu sunt o fiinţă greu de mulţumit atâta timp cât îmi plac cei de cumpărat.
O ştiu de la vecina Dana, care o ştie de la un unchi. Mi-a spus-o anul trecut şi lăptăreasa mea cea harnică, dar am fost sceptică şi n-am prestat-o.




Am făcut mai multe serii, preparând doar 3-4 borcane odată şi variind cantităţile de oţet, sare şi zahăr până am găsit varianta potrivită mie. M-am jucat cu ierburile aromate, punând în fiecare borcan altceva, sau am combinat castraveţii cu conopidă.
Pe scurt, e uşor de făcut şi vă permite să vă folosiţi imaginaţia, să improvizaţi.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Amurg




de Gheorghe Constantinescu

Ah! toamnă cu briciul de+argint
ce mult aş dori să te mint,
să nu te mai vad cum aduni
molatice frunze-n furtuni.

Ah! toamnă cu fustă de foc,
mireasă de vânt şi noroc
îmi duci tinereţea în zare
perfidă si nepăsătoare.

Ah! toamnă cu caii tăi suri
dând iama în blânde păduri,
îmi duci tinereţea departe
spre râul cu umbră de moarte.

Ah! toamnă duşmman nevăzut
ducandu-mi viaţa pe scut,
opreşte-ţi căruţa din zbor
că mi-e frig şi aş vrea să cobor...