duminică, 24 octombrie 2010

Sâmbătă, la spartul grădinii


După ploi, câteva zile senine. Rămăşiţe ale verii, ca nişte păsări rătăcite, ce zboară în urma stolului dus în ţările calde.
Cer albastru, fără scamă de nor, cât vezi cu ochii. Un vânt zglobiu mătură frunzele, le mână de la un cap la altul al curţii, le învolburează, le frământă şi apoi se duce.
Peste noapte, senin sticlă. Luna plină cât roata carului se cocoaţă sus de tot, iar stelele, ălea puţine câte se mai văd, clipesc adormite pe-un cer ca de poveste, pe care se mai destramă, subţire şi ondulat, câte-un nor alb.