miercuri, 31 octombrie 2012

Tristeţe


Azi-noapte a fost senin sticlă. Şi ger.
Dar  noaptea a fost de o frumuseţe rară: multe stele, câţiva nori deşiraţi ca dâra unei comete, lângă o lună plină şi mare ca o gutuie coaptă aninată pe-o creangă nevăzută.
Şi a fost nespus de multă lumină. Ca şi cum cineva aprinsese becul în cer să vadă cum toamna scutură în tăcere frunzele din copaci.
Liliacul a înflorit a doua oară. Câteva ghemotoace rebegite, pe care nu le ocroteşte nici o frunză şi care vor pieri curând, ca o părere.

.....................

Fantoma unei iubiri neîmplinite a bântuit toată noaptea, căutând izbăvirea, dar n-a avut cine s-o asculte, s-o ajute.
Şi-a rămas încă un an, prizonieră între cer şi pământ. Între agonie şi extaz.

Cine aşteaptă are puţine speranţe. Şi multă tristeţe în suflet.