Sâmbătă, la spartul grădinii

După ploi, câteva zile senine. Rămăşiţe ale verii, ca nişte păsări rătăcite, ce zboară în urma stolului dus în ţările calde.
Cer albastru, fără scamă de nor, cât vezi cu ochii. Un vânt zglobiu mătură frunzele, le mână de la un cap la altul al curţii, le învolburează, le frământă şi apoi se duce.
Peste noapte, senin sticlă. Luna plină cât roata carului se cocoaţă sus de tot, iar stelele, ălea puţine câte se mai văd, clipesc adormite pe-un cer ca de poveste, pe care se mai destramă, subţire şi ondulat, câte-un nor alb.


Primele nopţi geroase, prima brumă. Dimineaţa găseşte pomii mai goi de frunze, lumea amorţită sub vălul alb şi rece. Soarele nu mai pridideşte s-o încălzească. Într-un târziu începe să se audă forfotă, înăbuşită în haine groase, şi prind a se-nălţa aburi din gardurile de lemn ude.
Puţinele mâţe care au avut curaj să iasă afară se aburcă zorite pe bucătărie şi-şi caută un loc însorit şi la scuteală, sub polata magaziei vecinului. Ştiu că tabla de sub lăbuţe se va încălzi curând de la aburii bucatelor ce vor bolborosi în oale.

Îi sâmbătă. În Piaţa Mare au pus de-o zi a recoltei. A bătrână nu ştie, dar s-a hotărât să spargă şi ea grădina, că de-acu bruma şi frigul o să ardă tot şi se-alege praful. Anul ăsta n-a fost prea bun pentru roade. Pomii i-a terminat piatra cât corcoduşa căzută în primăvară târziu, la vremea când se-nciocălau poamele, multă de-am strâns-o cu lopata de zăpadă. Tot ea a dat şi-n zarzavaturi, de-au trebuit puse alte răsaduri... Peste vară, căldura bolnavă a prăpădit şi ea cât a putut, iar noi ne-am uitat lung la ce-a rămas, ne-am luat trăiştile şi-am învăţat iar drumul pieţei, că în cartier nu mai avem de unde, din primăvară, de când primăria a hotărât să dea dracu târgu de săptămână care era aci de când lumea, ca să contruiască în câteva cincinale, de-o mai găsi de-i ca banii, un centru multifuncţional! De haram să le fie!

A bătrână, abia ieşită de la rugăciune, începe prin a tăia de jos tufele de busuioc aproape chele de frunze, dar cu moţuri parfumate de flori albe, şi le-ndeasă într-o căldare cu apă, să nu se uşte dintr-o dată. Lângă ele înfige ultimele gherghine, ca să aibă ce mai duce la biserică câteva duminici de-acu-ncolo.
În timpul ăsta, io îmbucăturesc o şiră de porc cu ceva coaste şi umplu jumate o oală burtoasă pe care-o dau pe foc. Lângă, pun la fiert laptele care-o să ne încălzească oasele îngheţate la toţi, oameni şi pisici. Şi tot din el o să fac o căldăruşă de iaurt (lapte calduţ ca de lăit copilul, o scramură de sare, două-trei linguri de iaurt, două-trei de smântână, mestec tot, pun capac, înfăş vasul în ce cârpe groase am la îndemână şi-l las în bucătărie, unde nu-i nici cald, nici frig, mai într-un colţ, să nu-l iau în picioare. Până diseară îi legat).

A bătrână adună roşiile care-s mai coapte, iar gogonelele le lasă pe vrejurile pe care le culcă la pământ, să-şi mai tragă smagă. Dacă s-o-nvrednici, o face din ele gogonele marinate, a mai bună murătură de-am mâncat-o io, sau măcar aşa mi s-a părut cândva... Tecile de fasole le-a adunat mai zilele trecute, le-a dat un clocot, le-a pus în borcane de le-a mai fiert o dată, şi-acu-s în beci, peste drum de putina cu varză.
Io curăţ câte-s ale ciorbei, s-o fac deasă şi gustoasă, dulce de data asta, deşi de felu meu îmi place acră, cu foi cocenoase de varză prin ea. Ceapă, morcov, ţelină, cartof, ardei gras de cumpărat, o roşie dolofană de la care opresc seminţele pentru la anu. O s-ajungă pe rând în oală şi-or să fiarbă părăsite până se desface carnea pe oase.

Până atunci, a bătrână culege ardeii iuţi, roşii şi verzi, mici şi mititei. Iar eu spăl nişte castraveţi şi-i îndes într-un borcan prea mare pentru cât de puţini sunt, apoi îi zvârlu în altul mai mic, în care pun frunze de viţă, de cireş, felii de ceapă, căţei de usturoi spintecaţi, morcov nu, că nu i-am înţeles rostul şi nici nu-mi place acrit, hrean ras, că-şi lasă mai bine gustul decât întreg, mărar proaspăt că aşa îmi place, crenguţe de cimbru, tulpini de ţelină şi foi de dafin verzi că dacă am de unde nu văd de ce-aş pune altfel (noroc cu o emisiune la TV, altfel le foloseam în veci uscate, că aşa credea a bătrână că trebuie!). Başca faptul că au o aromă de-mi merge la suflet! Şi, de-un moft, îndes pe lături, în borcan, două ciuşti roşii şi-un sfârc de flori de busuioc. Nu ştiu ce-o ieşi, dar sigur nu moare nimeni din asta!

Timpul trece, mâţele lipăie lacome ce-am spumit de pe oală, ziua se desmoarte că-i aproape prânzul. Azvârlu în oală şi doi ardei iuţi, să trezească la viaţă fiertura, şi-o iert de orez, că uit... Ah, şi foi de dafin şi niscaiva leuştean uscat!

De felu doi... N-o să avem pastramă la grătar, cu mămăliguţă şi ardei copt, şi-un pahar de must, pentru că a bătrână n-are chef să-nvârtă în ceaun, aşa că fac o salată, poate ultima, cu roşii, ardei gras, castraveţi, niţică ceapă şi o scramură de usturoi, brânză de la ţărani, gălbie şi untoasă, ulei de măsline, ca să termin sticla, sare, piper, un praf de cimbru. Şi pun în tingire câteva ouă, le mint şi le las în pace cât să-se-nchege, apoi bag furculiţa în ele şi ajung papară.
Pâine de care-o fi, că de ţăst nu-i! Ar fi bună şi-o lipie de la brutăria din capu străzii, dar n-are cine-o aduce.

A bătrână înşiră ardeii pe-un arnici roşu şi-i lasă la zvântat pe-o crenguţă de lămâi. Pe-i mai subţirei îi îndeasă în borcan şi le toarnă oţet să le-ajungă. S-a-ncălzit de-a binelea. Mâţele se trag la somn, a bătrână mai zgârmă prin grădină, după una, alta, iar eu mă uit că am în faţă o zi lungă cât o săptămână, ca toate sâmbetele mele.
Am de spălat câteva rufe, ultimele sandale şi papuci purtaţi, că am sărit din ei direct în cizme, de făcut o ţâră de curăţenie, iar punctul culminant al zilei va fi urcatu în pod. De doi ani îmi fac curaj pentru asta. Dacă nu reuşesc nici azi, până la primăvară nu mă mai convinge nimeni şi nimic.

Îi promisesem prinţului moştenitor al viselor mele şi-o plăcintă. Nu cu mere, cu iaurt, dar mai e şi mâine o zi. Deşi cred că voi fi îndoită de oboseală şi se mai amână fix o săptămână!
Iar mâine, iar la lucru! O nouă duminică ce nu e duminică, ci o anteluni, iar uneori, când stau acasă, o sâmbătă bis.