miercuri, 21 noiembrie 2012

Toamna, în Parcul „Romanescu“ (1)





Când stai într-un oraş şi n-ai timp să ajungi la o pădure, singurul loc unde poţi să te bucuri de frumuseţea  toamnei este un parc.
Din fericire, eu am lângă mine unul.
În care n-am mai fost toamna de pe vremea când mă duceam cu şcoala la adunat castane...


sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Castraveţi muraţi






Reţeta este preferata mea în materie de castraveciori şi îmi place pentru că e versatilă şi poate fi schimbată în funcţie de preferinţe. Nu găsisem până acum una care să îmi placă pe deplin, deşi nu sunt o fiinţă greu de mulţumit atâta timp cât îmi plac cei de cumpărat.
O ştiu de la vecina Dana, care o ştie de la un unchi. Mi-a spus-o anul trecut şi lăptăreasa mea cea harnică, dar am fost sceptică şi n-am prestat-o.




Am făcut mai multe serii, preparând doar 3-4 borcane odată şi variind cantităţile de oţet, sare şi zahăr până am găsit varianta potrivită mie. M-am jucat cu ierburile aromate, punând în fiecare borcan altceva, sau am combinat castraveţii cu conopidă.
Pe scurt, e uşor de făcut şi vă permite să vă folosiţi imaginaţia, să improvizaţi.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Amurg




de Gheorghe Constantinescu

Ah! toamnă cu briciul de+argint
ce mult aş dori să te mint,
să nu te mai vad cum aduni
molatice frunze-n furtuni.

Ah! toamnă cu fustă de foc,
mireasă de vânt şi noroc
îmi duci tinereţea în zare
perfidă si nepăsătoare.

Ah! toamnă cu caii tăi suri
dând iama în blânde păduri,
îmi duci tinereţea departe
spre râul cu umbră de moarte.

Ah! toamnă duşmman nevăzut
ducandu-mi viaţa pe scut,
opreşte-ţi căruţa din zbor
că mi-e frig şi aş vrea să cobor...





miercuri, 31 octombrie 2012

Tristeţe


Azi-noapte a fost senin sticlă. Şi ger.
Dar  noaptea a fost de o frumuseţe rară: multe stele, câţiva nori deşiraţi ca dâra unei comete, lângă o lună plină şi mare ca o gutuie coaptă aninată pe-o creangă nevăzută.
Şi a fost nespus de multă lumină. Ca şi cum cineva aprinsese becul în cer să vadă cum toamna scutură în tăcere frunzele din copaci.
Liliacul a înflorit a doua oară. Câteva ghemotoace rebegite, pe care nu le ocroteşte nici o frunză şi care vor pieri curând, ca o părere.

.....................

Fantoma unei iubiri neîmplinite a bântuit toată noaptea, căutând izbăvirea, dar n-a avut cine s-o asculte, s-o ajute.
Şi-a rămas încă un an, prizonieră între cer şi pământ. Între agonie şi extaz.

Cine aşteaptă are puţine speranţe. Şi multă tristeţe în suflet.


miercuri, 22 august 2012

Ardei capia marinaţi


Sunt gustoşi şi săţioşi, buni în toate împrejurările. Lângă o friptură, cu o mâncare de cartofi, în sendvişuri sau ca gustare, pur şi simplu.
Mie îmi place să-i mănânc cu pâine caldă şi brânză.
Reţeta e aflată de la mama, care nu mai ştie de unde a învăţat-o.

miercuri, 15 august 2012

Compot de piersici cu busuioc


A fost şi a rămas preferatul nostru între toate compoturile.
În vara asta am reuşit să-l fac din nou, după o pauză de câţiva ani. În ciuda secetei, au fost multe piersici pe piaţă, şi de calitate bună, dulci şi parfumate.



Blonda


Chiar e blondă.
Și are și gusturi pe măsură!
Nu știu dacă bea apă plată cu lămâie, n-am încercat să-i dau (aveam pe vremuri o pisică moartă după spirt și bitter medicinal), dar adoră legumele crude.
Azi-dimineaţă am prins-o savurând dovleceii raşi din care urma să fac chiftele.
Toamna, la vremea când se fac murături, e în extaz, că are de unde alege. Ronţăie fără discriminare ardei, castraveciori, morcovi şi cartofi.
Preferatele ei sunt maslinele, dar e in stare de orice pentru... chipsuri, de orice fel, semn că e, totuşi o pisică vicioasă.


vineri, 10 august 2012

Aproape bună


                                                             
                                                               de Carolina Ilinca

                                                       Aproape bună sunt să zac:
                                                               De ceva trist ce nu-i de spus
                                                      O volbură îi sunt arac -
                                                              M-a-ncolăcit de jos în sus.

                                                      Dar ca un fruct mă trag în jos:
                                                             Spre iarba plină de mohor.
                                                     În aşternutul ei lucios
                                                            Aproape bună sunt să mor...


duminică, 5 august 2012

Cocteil „Vară indiană“


Aş zice că e cel mai aromat dintre cele trei cocteiluri făcute cu Gabi de Paşte.
Nu l-am postat atunci, ci am aşteptat să vină vremea când fructele cu pricina pot fi găsite proaspete, nu doar la cutie.

sâmbătă, 28 iulie 2012

Doi ani fără Pepita


- S-au făcut doi ani de când nu mai e cu noi...
- De ce trebuia să-mi aminteşti? zise Gabi.
- Pentru că mă gândesc la ea în fiecare zi...

marți, 12 iunie 2012

Eu vara dorm


Vara, viața curge în alt ritm.
E cald. Și lumină.
Prea cald. Și atât de multă lumină. De parcă n-ar fi de-ajuns, geamurile, asfaltul și orice bucată de metal o captează, o reflectă, o emană, dogoresc...


joi, 7 iunie 2012

Dulceaţă de căpşune


E mai aromată decât credeam eu, care nu mă dau în vânt după căpşune. De fapt, mi se pare mai bună decât fructele din care e făcută! :)

duminică, 3 iunie 2012

Ficăţei de pasăre cu sos


Dintre cele patru moduri de a găti ficatul de pasăre pe care le ştiu, acesta este preferatul meu (ar mai fi ficatul în tigaie cu mujdei şi condimente, cel pe pat de ceapă - cu care stomacul meu nu prea se împacă, şi ficatul la grătar).

joi, 24 mai 2012

Boc


S-a pricopsit cu numele ăsta pentru că e mic și-al dracu'. :)
Altfel, ar fi trebuit să-l cheme Berlusconi, la câtă prefăcătorie și perversiuni zac în el! :))

marți, 15 mai 2012

Pe furiş



de Horia Ganea


Plouă furişat, fără vânt.
Ploaia-şi prelinge pe sfere
fiinţa, spre-a trece-n pământ
într-o ireală tăcere.


Pândă-ncordată şi vană.
ceva începând să se mire,
stârneşte de sub o sprânceană,
valuri în călătorire.


Un timbru în minus sau plus,
dezechilibru în pace.
Cuvântul e-n gând numai spus,
dar te priveşte şi tace.


Plouă şi nu se aude
decât iarba călătorind,
decât greutatea frunzelor ude,
decât nefiinţa fiind.



marți, 8 mai 2012

Nuca nu mai este




Deloc.
În parte din vina noastră. A nepriceperii, zic eu. A naivității, zice Gabi.
Oricare ar fi motivul, orice nume i-am da, sunt furioasă pe mine (pe el l-am iertat).
Și de şase zile nu-mi trece...

duminică, 29 aprilie 2012

Cocteil "Grădina înverzită"



De Paşte m-am distrat cu Gabi amestecând sucuri şi băuturi cu aromele noastre preferate. Iată unul dintre rezultatele „experimentelor“ (ăsta a fost preferatul prințului moștenitor :) ).

marți, 24 aprilie 2012

Tort cu mere



Clasicul tort cu mere, devenit banalitate. Dar este unul dintre cele mai răcoroase deserturi, aşa că nu va fi niciodată uitat. Şi, deşi pare greu de crezut, o poţi da în bară cu el din diverse motive...

vineri, 20 aprilie 2012

Când şi de ce (nu) scriu

Premisele blogului ar fi trebuit să le postez atunci când am început, dar când am făcut eu lucrurile la vremea lor??

duminică, 25 martie 2012

Vine (primă)vara


Când ne-acopereau zăpezi cuprinzătoare ca uitarea, de ne trecuse de dorul iernii, am sperat că va urma o primăvară pe măsură. Dar ea e doar o paranteză părelnică între gerul şi nămeţii lui februarie şi căldura uscată ce nu promite nimic bun a lui martie.

joi, 15 martie 2012

Spaghete cu ciuperci, smântână și bacon


Astea sunt pastele noastre preferate iarna. Vara ne plac mai mult cele cu sos de roșii, pentru că este cam grețos cel de smântână.

marți, 6 martie 2012

Colecţia de ţurţuri 2012


Şi acum, colecţia de ţurţuri a acestei ierni târzii, neaşteptate, dar atât de minunate!

Ţurţurii


Una dintre bucuriile iernilor adevărate sunt ţurţurii.

Oraşul iarna


Pentru că sunt gripată (primăvara, ca boieri, adică ca proştii - cacofonia e intenționată!), şi presupun că-mi duceţi dorul, o să ţinem legătura în continuare prin câteva serii de fotografii făcute în iarna ce tocmai trecu. Pentru că a fost frumoasă şi pentru că mie mi-e dor de ea când le privesc.

joi, 1 martie 2012

joi, 23 februarie 2012

Pisicile iarna (3)



Şi alte pisici din trib s-au bucurat de vremea minunată care a fost vineri. Din păcate, probabil a fost ultima ocazie din iarna asta să facem fotografii frumoase. S-a făcut iar frig şi urât, iar zăpada, care deja s-a murdărit, se topeşte sau se usucă.


duminică, 19 februarie 2012

Pisicile iarna (2)


Ieri a fost o zi superbă. De n-ar fi fost munţii de zăpadă care ne înconjoară, ai fi zis că e primăvară. Şi încă una cum n-a mai fost de mult.

duminică, 12 februarie 2012

Cântec de adormit iarna

După ce vom muta munţi de zăpadă, vom bea o cană de vin fiert şi vom depăna vise...

joi, 9 februarie 2012

miercuri, 8 februarie 2012

marți, 7 februarie 2012

Desen cu ferigi


de Mircea Ichim

Cicatrizate stele cad
în plasa rugilor de mure
şi-n piramida unui brad
adoarme-ntreagă o pădure.




Iluminându-mi ceasul vag,
feriga pâlpâie albastră
şi-n nevăzutul sarcofag
se-nchide, rece, febra noastră.




luni, 6 februarie 2012

Secretele salatei de fructe

Pentru o salată de fructe reuşită trebuie să ţineţi cont de armonie, de echilibru în alegerea fructelor, având în vedere gustul, textura şi culoarea.

duminică, 5 februarie 2012