Din vara trecută o tot invocăm. Şi n-am avut parte de ea decât cam o dată la trei luni.
Până la urmă a venit.
Când a vrut ea, stricând sărbătorile de Paşte (nu pe-ale mele, că eu oricum intenţionam să dorm :P ). Şi n-a venit singură, ci însoţită de grindină, ca în fiecare din ultimii trei ani. E drept, anul ăsta a fost măruntă, cât bobul de orez. În urmă cu un an a fost cât corcoduşele, iar acum doi, cât caisele şi chiar mai mare, de-am adunat-o cu lopata de zăpadă...
Acum a venit devreme şi s-a mulţumit să scuture pomii înfloriţi, să secere lalelele, să trezească melcii care dormitau în pământ şi să arunce cu noroi pe narcise.
A hălăduit pe-aici o săptămână, a luat pauză doar vreo două zile, iar când n-a dat de sus, a bătut vântul.
Poate că se va întoarce curând...
Sau poate că-i vom duce dorul multe luni de-acum încolo...
Dar ne-a prins atât de bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu