Una dintre bucuriile iernilor adevărate sunt ţurţurii.
Mari, mici, groşi, subţiri, lungi, scurţi, netezi, inelaţi, drepţi, strâmbi, transparenţi sau opaci, agăţaţi în cele mai neaşteptate locuri, dantele, perechi, grupuri sau singuratici.
Bineînţeles că nu mi-ar place să-mi cadă unul în cap, dar asta nu mă împiedică să-i iubesc, să-i pozez, să-i urmăresc cum cresc, să mă-ntristez când se topesc...
Iarna asta mi-a dăruit iar, după multă vreme, exemplare superbe.
Cand eram mica ii mancam! Nu ma puteam abtine! Si imi placea gustul lor de praf captiv si apa de ploaie...Pana in ziua in care m-a tentat unul format pe un pres spalat de mama!...De-atunci n-am mai pus gura pe turturi! Mari(lena).
RăspundețiȘtergere