Iarnă pătimaşă

Tatălui meu, care iubea iarna

Mi-am dorit iarna asta pătimaşă şi n-o să mă dezic de ea.

Voiam o iarnă adevărată, bine întocmită, atotcuprinzătoare, pentru toată lumea.
Mă săturasem de ierni calde, palide, fără identitate, monotone şi plictisitoare, care se confundau cu toamna şi anulaseră primăvara.
Mi-era dor de iernile cu care am fost  învăţată în copilărie, ierni care veneau la timp şi-şi făceau treaba. Ierni pe care nimeni nu se supăra căci oamenii de-atunci le ştiau folosul şi ştiau că natura are legile ei şi n-are nici un rost să cârteşti împotriva lor.
Mi-era dor de-o ninsoare ce-ncepea ca o joacă şi continua zile în şir, de parcă se rupseseră băierile cerului. Şi cel mai mult îmi plăcea să privesc dansul fulgilor seara, la lumina becului de la stâlpul din uliţă.

Mi-era dor de vocea viscolului, de dantele de ţurţuri şi de florile de gheaţă de pe geamuri, de acoperişurile cu căciuli de omăt din care hornurile se iţesc ca nişte moţuri.
De străzile goale de oameni şi maşini pe care şi casele par c-au adormit pitite în plapuma de omăt din spatele gardurilor.

Mi-era dor de sănii, de copii gălăgioşi şi fericiţi care se bat cu bulgări, de copaci împodobiţi de nea semănând cu un alai nesfârşit de mirese, de rânitul zăpezii, de tumbele căţeilor prin troiene.
Cămăruţa albă în care îmi petreceam iernile copilăriei citind poveşti şi privind pe geam cum ninge s-a ruinat şi nu mai am vacanţe neaşteptate pe care să le petrec la gura sobei cu plită pe care mama cocea lipii. Le desfăceam pe din două, le ungeam cu brânză grasă şi le mâncam cu ceai de tei a cărui aromă parfuma toată iarna şi-mi părea că trăiam într-o poveste de Andersen.

Nu mai adorm ascultând cum trosnesc ultimele lemne în sobă, nu mai e tata, care prăjea pe cărbunii din vatră cârnaţi înfipţi într-o frigăruie cât palma, cu două coarne, nu-i mai citesc lui Gabi poveşti ruseşti din cărţi frumos ilustrate, dar iarna asta pătimaşă mă ajută să mi le amintesc pe toate.

Iar fulgii care mi se topesc pe nas, gustul neasemuit al ţurţurilor şi scârţâitul zăpezii frământate de cizme fac suportabile toate tristeţile din sufletul meu, trotuarele necurăţate, conductele îngheţate din baie, viaţa disfuncţională a oraşului. Şi am de gând să mă bucur de această iarnă minunată până la ultimul fulg.