marți, 19 martie 2013

Recviem pentru un pom

Azi mă bântui amintirea unui pom...




Azi, prietena mea Beatrice pierdu și ea un pom...
Și n-ar fi fost drept ca dispariția lui să treacă neobservată. Mai ales că Beatrice plânse după el cu fiecare creangă și frunză a ei, iar sufletul nu-i va mai face flori multă vreme de dorul lui...

Oare cei care taie copaci se gândesc că ei sunt vii?
Și că, odată cu el, omoară o parte din sufletul cuiva?

Pun mai jos gândurile lui Beatrice, pentru că n-am vrut să rămână uitate într-un mail...


„Azi, cei de la primărie l-au doborât pe Dănuț - plopul din fața ferestrei dormitorului meu...
Da, nu mai stăteam acolo de ani de zile, totuși, când mă duceam la ai mei, îi mai vorbeam.
Crescuserăm împreună, mi-a fost confident și martor la ofuri și izbânde...
Era cu 2 sau 3 ani mai mare ca mine.
Aseară, eram la ai mei când au trecut ăștia de la primărie cu un megafon, anunțând locatarii că trebuie să-și mute mașinile pentru că vor tăia plopii din zonă...
Mi s-a strâns sufletul, m-am dus pe balcon, în fața lui Dănutz, amintindu-mi că eram deja adolescentă când ramurile lui crescuseră într-atât de mult încât băteau tabla jgheabului de flori de la etajul meu - etajul 4.
Atunci îl felicitasem că a crescut atâta de înalt și mândru, acum m-am dus să mai fiu cu el o ultimă dată.
N-aveam cum să-i spun cu voce tare, dar i-am vorbit în gând și i-am spus că mi-e tare drag, că ne leagă atâtea și să nu-i fie frică indiferent ce se va întâmpla ziua următoare.
Și, mai ales, că ne vom întâlni dincolo...
Apoi, când am plecat de la ai mei, am coborât și m-am dus direct la el. L-am strâns tare în brațe și cred că a simțit tot ce voiam să știe despre mine, despre noi.
Aș vrea să nu-l fi durut, să nu-i fi fost frică și să fi plecat cu speranță și împăcare.
Un lucru mă mângâie puțin - am avut ocazia să-mi iau rămas bun...

Azi, 19 martie 2013, au ucis copacul cu care am copilărit....
Dănuț...“.


2 comentarii:

  1. Stii, Daniela, Eu cumpar de ani de zile doar flori la ghiveci atunci cand e ziua cuiva! Mi-aduc aminte cu strangere de inima cati maci distrugeam cand eram mica (desi stiam ca nu rezista!) numai pentru ca ii iubeam! Imi placeau la nebunie! Rupeam cu usurinta orice plantuta imi atragea atentia!
    Acum risc ca frasineii (sunt trei frati tineri, urmasi ai frasinului batran care s-a prabusit in timpul unei furtuni de iunie) de la poarta sa imi darame tiglele de pe casa pt ca mi-e mila sa ii tund! Mari

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca Nichita Stanescu (poate ma insel - nu mai stiu unde am citit si nici cum suna exact!) se intreba cum ar fi daca florile ar putea sa ne taie capetele ca sa si le ofere in dar!
    Mari(lena)

    RăspundețiȘtergere