Morticia, zisă şi „Pitica“

Morticia este al cincilea pui de pisică ajuns la noi anul acesta şi al nu mai ştiu câtelea din viaţa mea.

Era sfârşitul lui mai, vreme caldă, dar ea plânsese o zi întreagă într-un părculeţ din apropierea casei noastre şi nu se dusese nimeni să vadă ce-i cu ea, nici om, nici pisică. M-a anunţat o cunoştinţă care lucrează într-un imobil vecin cu părculeţul şi care nu putea s-o ia pentru că are acasă mulţi câini. I-am zis să încerce să caute pe altcineva cu mai puţine animale şi mai multe posibilităţi, pentru că am deja o turmă, îl luasem şi pe Cipic şi nu mai pot să-mi asum încă unul. Dar seara, când am trecut prin zonă şi-am auzit-o plângând încă, am intrat şi-am căutat-o. Era cocoţată într-un arbust, nici n-o vedeam printre tulpinile dese şi pline de frunze, iar când o chemam tăcea brusc. Era măricică, avea vreo trei luni, iar când am luat-o în braţe şi-am mângâiat-o a început să mă pedaleze şi să toarcă fericită. Cum nimeni dintre cei care au aflat de existenţa ei n-a vrut-o, Morticia, căreia pe atunci îi ziceam Pitica, a rămas şi ea la noi.

Îi plăcea să se joace singură şi fugea de Cipic, care, spre deosebire de ea, era înnebunit să stea cu alte pisici. Nu ştiu dacă asta se întâmpla pentru că nu avusese fraţi, dar era obişnuită cu compania oamenilor şi bine îngrijită, aşa că numai Dumnezeu ştie cum şi de ce ajunsese în părculeţul cu pricina. Cei doi pui s-au împrietenit însă curând şi împreună au evadat după câteva zile pe fereastră.

Vreo două luni au avut-o drept doică pe o pisică mai bătrână, abia sterilizată, care i-a adoptat, i-a îngrijit şi chiar a lăsat-o pe Morticia s-o sugă deşi, bineînţeles, nu avea lapte.

Toată vara şi-au petrecut-o în curte, iar Morticia preferă să stea afară chiar şi când e vreme rea. E ciudată şi în ce priveşte mâncarea. Când a ajuns la noi refuza majoritatea alimentelor, nu mânca lapte, brânză, ciorbă, ci doar piure şi bobiţe. Peste vară a avut o perioadă proastă în care n-a mai crescut, nici veterinarul n-a ştiut să ne spună de ce, dar după nişte injecţii cu antiinflamatoare (făcuse şi ea o viroză în septembrie) şi ceva vitamine şi-a revenit.

Acum e pufoasă, cuminte, liniştită, mănâncă orice îi dăm, e prietenoasă şi se joacă cu orice pisică, cu condiţia să nu fie bruscată. Şi i-e frică rău de tot de câini, spre deosebire de Cipic, care îi consideră nişte pisici mai mari. Morticia pare să fie genul „nici nu ştiu că am pisoi la casă“, aşa că nu ştiu ce au pierdut cei care au aruncat-o, nici cei care au văzut anunţul de adopţie şi n-au vrut-o.