marți, 30 iulie 2013

Cum creştem pisoi mici II





Continuăm jurnalul creșterii pisoilor mici, trecând la nivelul următor de vârstă.






3-5 SĂPTĂMÂNI

Dacă ați reușit să vă creșteți pisoii până la 3 săptămâni, puteți considera că ați făcut jumătate din drumul până la... independență.
Dacă ați găsit unii de 3 săptămâni, atunci nu vă va fi ușor, pentru că la vârsta asta sunt deja atașați de mamă și ii vor duce lipsa foarte mult. Și vă vor aduce la cunoștință asta.


HRĂNIREA

Dați-le lapte cald cu seringa sau biberonul, dacă găsiți unul mic.
Dacă i-ați crescut de mici, au deja reflexul format, nu resping seringa, înghit repede și bine.

Dacă abia i-ați găsit, aveți răbdare până se obișnuiesc cu seringa/biberonul. Doar foamea îi va face să mânânce și la masa următoare se va repeta povestea, vreo câteva zile.
Cantitatea de lapte pe care o mânâncă a crescut de la o săptămână la alta, iar mesele sunt inegale ca volum. Încercați să faceți în așa fel încât să mănânce mai mult seara târziu, ca să nu se mai scoale noaptea. La vârsta asta pot dormi cam de la 23.00 la 5 dimineața.
Nu-i îndopați însă, nu-i forțați să mânânce o anumită cantitate. Dacă resping seringa, lăsați-i în pace și mai încercați să le dați o tranșă după 10-20 de minute.

le dau dinții și uneori rod seringa sau biberonul. Pe la 5 săptămâni încep chiar să le respingă, să vă zgârie, e semn că pot începe să mânânce singuri, din farfuriuță.

Spălați seringa sau biberonul, cu apă caldă, după fiecare masă.

Pe la 4 săptămâni puteți începe să le diversificați alimentația. Începeți cu supă de pui, dată cu seringa. Dacă le place, după câteva zile puneți în ea și puțin pateu (pui/porc, dar să nu fie condimentate), pe care îl dizolvați în lichid, și dați-le tot cu seringa.




NEVOILE FIZIOLOGICE

Au nevoie în continuare de ajutor pentru a-și face nevoile.
Pe la 3 săptămâni încep să facă treaba mare. Ștergeți-i la poponeț după ce fac asta cu un șervețel sau hârtie igienică, udate cu apă caldă.
Începeți să-i învățați cu litiera. Puneți-i în ea, să stea, să se joace...
Luați-le o lăbuță și "greblați" cu ea nispul din litieră. Ei știu cu ce să asocieze mișcarea asta și în scurtă vreme vor înțelege că acela este WC-ul lor. Chiar dacă sunt mici, vor reuși să intre și să iasă din litieră fără probleme.

Până se învață cu litiera, e posibil să își facă nevoile la întâmplare, prin casă, de obicei în locuri mai ferite, pe sub sau în spatele mobilelor. Sau pe mobile. Sau în pat... Dacă îi vedeți că pun fundul jos, luați-i repede, dar fără să îi speriați, și puneți-i în litieră.
Ajutați-i să-și facă nevoile după fiecare masă și chiar mai des, ca să preîntâmpinați asta. Eventual, lăsați puțin șervețelul murdar în litieră. Ei vor simți apoi în nisp mirosul și vor înțelege că pot să facă acolo.



SOMNUL

Dacă sunt bine hrăniți și nu-i doare nimic, dorm mult. Dacă sunt doi sau mai mulți, vor dormi mai bine, căci își oferă căldură și afecțiune unul altuia.
Nu le mai place să doarmă înveliți și unora nu le mai place nici cutia. Explorează camera și își aleg singuri locul unde să doarmă și care poate fi mereu altul. De multe ori sunt unde nici nu vă așteptați!




CURĂȚAREA

Continuați să-i ștergeți pe blăniță o dată pe zi (sau măcar când vă aduceți aminte) cu o cârpă sau șervețel umede. Îi curățați și, în același timp, le treziți instinctul de a se curăța singuri. Pe la 4 săptămâni încep și ei să se ronțăie sau să se scarpine.

Nu le faceți baie. Dacă găsiți pui de vârsta asta și sunt murdari (oh, da! pisoii sunt aruncați pe malul apelor sau în boscheți), spălați-i cu foarte mare grijă.
Nu-i țineți sub jetul de la robinet, ci luați apă în palmă și puneți pe ei. Ajutați-vă de o cârpă pe care o udați și frecați-i ușor de tot pe tot corpul. Aveți mare grijă să nu le intre apă în nas, urechi, ochi, gură...
Nu folosiți săpun. Apa ajunge, eventual, dacă sunt prea murdari, un șampon pentru pisici sau pentru copii. Înveliți-i bine, ștergeți-i ușor, nu folosiți foehnul decât dacă e foarte frig și dați-l la minimum. Majoritatea pisicilor urăsc zgomotul pe care îl face.
Spălați pisoii înainte să le dați mâncare, nu după.
După ce îi spălați, dați-le lapte cald, îi va liniști, vor adormi și în felul ăsta nu vor umbla uzi prin casă, să răcească.

Dacă au pureci, întrebați la veterinar ce deparazitant și în ce cantitate puteți folosi, în funcție de vârsta puiului.

PLÂNSETELE

Dacă i-ați crescut până la 3 săptămâni, deja s-au obișnuit cu voi, cu condițiile de trai, și nu prea mai plâng. Cel mult când le este foame.
Dacă abia i-ați găsit, vor plânge după mama lor, pe care o vor striga și o vor căuta. Aveți răbdare, le va trece în vreo 2 săptămâni.


AFECȚIUNEA

Mângâiați-i. Ori de câte ori vă aduceți aminte. Și mai ales când vin la voi și cer și ei cum pot puțină atenție.
Acum încep să li se vadă trăsăturile de caracter, unii sunt jucăuiși, alți liniștiți, unii afectuoși, alții reținuți.
Vă răsplătesc grija torcând și jucându-se cu voi.
Le place să adoarmă mângâiați și să doarmă în brațele sau în apropierea voastră.




JOACA

Nu le mai place să stea singuri și dacă sunt doi sau mai mulți se joacă din ce în ce mai mult.
Tot în joacă încep să exploreze spațiul pe care îl au la dispoziție.
Joaca le dezvoltă instinctele și le ascute mintea. Dați-le gheme mici, role de carton de la servețele sau hârtie igienică, șireturi (asta e prima lor jucărie!). Dacă nu bagă în seamă mingiile, nu fiți dezamăgiți. Se vor juca cu ele când vor mai crește.
Aveți grijă la cablurile din casă! Încep să le roadă, în joacă sau pentru că le dau dinții... :)




MIȘCAREA

Pe la 4-5 săptămâni încep să se stea mai mult treji, se mișcă mai mult. Dacă îi țineți în spații de locuit, aveți grijă când mergeți prin cameră, pentru că riscați să călcați pe ei, fie pentru că se ascund sau adorm în locuri mai ferite, fie pentru că, în joacă, intră în picioarele voastre.
Sau se pot cocoța undeva și apoi nu cad de acolo...

Pe la 3-4 săptămâni încep să se cațere, să gherănească, să muște.



2 comentarii:

  1. felicitari! cel mai bine documentat articol. am 10 pisoi gasiti la gunoi si acum au 4 saptamani si ii ingrijesc datorita articolului dvs. f bine. acum mananca f mult , nu stiu cand o sa manance singuri si cand o sa poata linge lapte singuri . e f greu dar sunt draguti tare! va multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu va multumesc ca ati avut bunatatea si rabdarea sa-i salvati si sa-i cresteti. cred ca deja au inceput sa pape singuri, se invata sa faca la litiera si se joaca de mai mare dragul. sa fie sanatosi si sa aduca bucurie in sufletele oamenilor carora le vor tine tovarasie!

      Ștergere