joi, 7 iunie 2012

Dulceaţă de căpşune


E mai aromată decât credeam eu, care nu mă dau în vânt după căpşune. De fapt, mi se pare mai bună decât fructele din care e făcută! :)


După cum spuneam, nu  mă omor după căpşune. Cei din jur nu pot pricepe cum vine asta, cum se poate să nu fiu în limbă după ele, sună a crimă de lesmajeste, da' na!, mai sunt şi d-ei ca mine... :)
Mănânc o dată, de două ori, apoi uit de ele.

Acum mulţi ani, într-o primăvară când eram entuziasmată de curele de detoxifiere, am făcut o cură de căpşune. 3 kilograme pe zi, timp de 3 zile. Fără nici un alt aliment, decât apă sau ceai. A fost o probă de mare voinţă, noroc ca nu duc lipsă de aşa ceva... M-am simţit bine, dar n-am fost în stare s-o repet. Am încercat după câţiva ani să fac una de cireşe, însă n-am reuşit. Stomacul meu a protestat şi-a trebuit să renunţ.


Prinţului moştenitor îi plac însă, mai ales dacă sunt din anumite soiuri, parfumate şi dulci.
Şi pentru că i-am promis toamna trecută, când am făcut primele dulceţuri din viaţa mea, acum trebuie să prestez... dulceaţă de căpşune.
Am făcut şi gem, dar cum n-am fost mulţumită de el, probabil că n-o să vi-l arăt, deși am văzut dulceaţă arsă postată pe bloguri şi botezată pompos "caramel de...".
A mea nu s-a ars, dar pentru că n-a ieşit cum voiam, nu văd cui i-ar folosi experimentul meu. Poate doar că să vă învăţ ce să nu faceţi...

Mmmmmmdeci...

Am spălat sub jet rapid 1 kg de căpşune (proaspete, dacă se poate, căci pe zi ce trece îşi schimbă gustul şi textura, adică se înmoaie şi fermentează) şi le-am lăsat să se scurgă de apă. Am turnat peste ele nişte rom (am citit io într-o revistă că ar întări puţin fructele, aşa că am împrumutat sticla de Captain Morgan Original Spices Gold de la prinţ) şi le-am mai dat un răgaz.
Între timp, am pus la fiert 700-800 g de zahăr (nu pun 1 kg, pentru că e prea mult zahăr pentru gustul meu; trebuie însă să recunosc că dulceţurile rezistă mai mult timp dacă sunt făcute cu 1 kg zahăr la 1 kg fructe, şi dacă sunt fierte destul,  adică nici prea mult, nici prea puţin; cele cu puțin zahăr își schimbă culoarea în timp și fermentează în scurt timp după ce sunt desfăcute borcanele, așa că trebuie consumate repede) cu o cană de apă (250-300 ml) şi un plic de zahăr vanilat.

Căpşunele fiind moi şi lipsite de pectină, dulceţii îi ia ceva timp să scadă, motiv pentru care fructele s-ar înmuia prea tare dacă ar fi puse pe foc de la început. În trecut, se ţineau înainte de fierbere în apă cu var nestins, ca să se întărească, dar eu nu ştiu metoda.
Aşa că am făcut siropul (am fiert zahărul cu apa până s-a îngroşat), am tras oala de-o parte şi am pus căpşunele (întregi dacă nu sunt foarte mari, oricum scad la fiert) şi zeama de la o jumătate de lămâie. Le-am  lăsat să stea un sfert de oră, timp în care am mai mestecat uşor cu lingura de lemn. Fructele şi-au lăsat zeamă şi siropul s-a colorat şi s-a subţiat.



Am pus iar oala pe aragaz, am potrivit focul să fie mediu (dacă e prea slab îi ia prea mult să fiarbă, dacă e prea tare se prinde dulceaţa şi-şi schimbă culoarea şi gustul) şi nu am scăpat-o din ochi vreo 45 de minute.
Am mai amestecat din când în când în ea, având grijă că, atunci când mestecam, se umfla şi bolborosea supărată şi ar fi putut da în foc.
Spuma am tras-o pe margine şi am luat-o spre sfârşit, când a fost mai seacă. Dacă o strângeam de la început, s-ar fi luat odată cu ea şi mult sirop. Dacă n-o luam de loc, nu era dulceața li,pede, ci cu urme de spumă. Și se mai zice că poate fermenta din cauza spumei, dar eu n-aș băga mâna în foc pentru asta.
Dulceaţa trebuie să fie grosuţă, dar să nu se închidă prea mult la culoare. În principiu, trebuie să scadă o treime din cât era când ați pus-o la fiert. Când este gata, vă avertizează și mirosul. Dacă scade prea mult,  începe să se prindă de oală şi miroase a caramel sau chiar a ars! Un alt indiciu este aspectul: dulceața trebuie să fie lucioasă, „unsuroasă“.

Spre sfârşit am adăugat şi sare de lămâie, de două ori câte o linguriţă rasă, să mai taie din dulceaţă şi pentru că am citit altundeva că ar împiedica fermentarea ulterioara. Dacă faceți dulceață din fructe care sunt acrișoare de la natură (vișine, anumite soiuri de prune si mere, zarzăre, corcodușe), atunci puneți puțină sare de lămâie sau deloc. Prea multă sare de lămâie denaturează gustul dulceții, acreala fiind mai pregnantă decât aroma fructului.


Am pus dulceaţa fierbinte în borcane fierbinţi (le-am clătit şi le-am pus în cuptor, pe o tavă groasă, la foc slab, vreo 15-20 de minute), am strâns bine capacele, apoi am băgat borcanele la loc, aşezate cu gura în jos, am stins focul şi le-am lăsat acolo până s-au racit. Le-am dus în beci, unde le-am pus pe raft în aceaşi poziţie, şi aşa vor rămâne până le desfacem.

Un borcan a rămas de sacrificu, pentru Gabriel, dar l-am mâncat io aproape pe tot, pentru că, aşa cum spuneam la început, e a naibilui de bună!

2 comentarii:

  1. :))
    Ai și de ce!
    Are o aromă incredibilă de fruct, de grădină, de vară, de poveste...
    Am făcut doar 3 borcane, dintre care unul s-a dus deja. Pe cele rămase o sa le-ascund de mine însămi.
    Cred că nu mai găsesc timp să mai fac o serie...

    RăspundețiȘtergere