Panini (Nuca)

Panini a fost ultimul pui al Milkăi. Probabil că fuseseră mai mulți în seria aceea, dar cineva, poate vecinii, la care se mutase Milka între timp, i-a aruncat pe ceilalţi imediat după naştere. Când o vedeam pe maică-sa cărând-o în gură, între curtea firmei și curticica minusculă a vecinilor, aproape c-o uram. Mă întrebam ce făcuse să merite să supraviețuiască doar ea, ghemotocul alb și gras, ca un vierme de mătase, care nici măcar nu mieuna...

Nu avea încă două săptămâni și abia mijise ochii când un șofer tâmpit a călcat-o pe maică-sa pe cap. Era o după-amiază frumoasă de iunie și numai ce-i dădusem să mănânce și mă întorsesem în birou. Îmi amintesc și acum perplexitatea mea la auzul veștii. Mi-o amintesc pe Milka în brațele mele, caldă, cu craniul zdrobit. Și singurul gând care mi-a trecut atunci prin minte a fost: „Să pun puiul să mai sugă pentru ultima oară?“. Era atât de mic, avea nevoie de colostru... Dar imaginea virtuală a puiului gras și curat sugând la țâța caldă încă a pisicii moarte, cu capul plin de sânge, mi s-a părut de nesuportat. Așa că am luat-o de la vecini și am pus-o, ca și pe sora ei cu un an jumate înainte, într-o cutie de carton. Acolo a dormit și-a mieunat din când în când până seara. Nu voiam să fie a mea, dar cine altcineva ar fi luat-o, cine s-ar fi băgat să crească un pui așa mic?

Îmi făceam griji că n-o s-o scot la capăt, dar îmi spuneam că sunt datoare s-o fac pentru Milka, care fusese așa devotată, atât de atașată de locul ăla. Dacă ar fi plecat, poate ar fi fost mai bine pentru ea și puii ei, dar n-a făcut-o. A fost la fel de credincioasă ca un câine. Iar eu simțeam că sunt datoare s-o răsplătesc salvând puiul.

Iar Milka a știut lucrul ăsta. Poate o să mă credeți nebună, dar mai bine de o săptămână am simțit-o veghind puiul, ca să stea liniștit, și pe mine, ca să capăt încredere. O stare de seninătate ca aceea nu mai avusesem de mult și nici n-am mai avut de-atunci. Milka îmi mulțumea în felul ei și-mi ușura cum putea misiunea pe care mi-o asumasem.

Puiuța s-a obișnuit repede cu noi și, deși n-a fost așa cuminte și ușor de crescut ca sora ei, nici bătăi de cap nu ne-a dat, cu excepția perioadei când i-au dat primii dinți și mușca ce nimerea, cel mai des mâinile noastre.
A crescut împreună cu Chowder, care ajunsese la noi cu o lună înaintea ei și de care era apropiată ca vârstă, motiv pentru care a și primit un nume din același desen animat, Panini (era la fel de insitentă și enervantă ca și personajul).
Mai târziu, Chowder a devenit introvertit și retras, iar Panini, exuberantă încă și cu poftă de joacă, a luat-o în primire pe micuţa Bruma, ajunsă la noi la trei luni după ea. Și a tăvălit-o și chinuit-o juma de iarnă. Dar Bruma a crescut în trei luni câți alții în trei ani și e dominantă din fire, așa că a pus-o repede la respect pe Panini, care și-a pierdut interesul pentru ea dacă n-a mai putut s-o jigărească.
Panini a fost atașată de Gabi de la început și a rămas fata lui. Asta până a ajuns la pubertate și au curtat-o într-un mod prea insistent şi neruşinat Leonida și frăția portocalelor. Apoi a devenit urâcioasă și zăpăcită și nu-i mai place nimeni și nimic. N-o interesează decât mâncarea și somnul, a uitat să se joace și pare că nici un gând nu-i trece prin singurul neuron pe care cred că-l are. E căpoasă, îngustă la minte și pricepe greu, motiv pentru care a fost rebotezată Nuca.
E plictisită și plictisitoare. Un vierme gras de mătase ce nu va deveni nicicând fluture... Și care îmi amintește mai mult de maică-sa decât Pidi, pentru că și Milka era simplă și ursuză.