Dulceață de vișine, cireșe, zmeură și lavandă

E sublim aromată, frumos colorată și cu o notă exotică neașteptată.

Cântec mic

de Gheorghe Constantinescu

Cuc trăznit și fără dor,
pentru cine cânți de zor?
Tu n-ai casă, tu n-ai masă, 
primăvara ți-e mireasă.

Sus pe creanga unui nuc
tu stai singur ca un cuc
ziua, noaptea cânți mereu
jalea sufletului tău.

Ți-ai uitat puii în crâng
și-acum cânți ca un nătâng
vestitor de primăvară
în tristețea-ți solitară.

Zăpada mieilor

Zăpadă la sfârșit de martie...
Prima reacție, de nedumerire, se transformă ușor în enervare dacă îngheață, apoi în exasperare dacă nu se topește repede.

Vremea, ca o lecție

Când oamenii primesc un dar neașteptat, oricât de frumos ar fi el, dacă nu corespunde nevoilor lor imediate, nu sunt în stare să-l aprecieze.
Oamenii nu mai cunosc adevărata valoare a lucrurilor de orice fel, au devenit nu doar ignoranți, ci și pretențioși și absurzi.

Recviem pentru un pom

Azi mă bântui amintirea unui pom...

Pauză existenţială

De câte ori nu scriu o perioadă pe blog, mi-e greu să mă întorc la el... deşi am un sentiment cumplit de vină de parcă aş fi plecat după pâine şi m-am întors după zece ani...

Totuşi, viaţa mea e făcută din bucăţele...
Sunt perioade când explorez alte zone ale existenţei, ca şi cum aş merge în universuri paralele, aş evada dintr-o viaţă pentru a trăi alta.
Şi nu întotdeauna e ceva de spus...

Dar, oare, faţă de cine mă simt vinovată?

Dacă aş închide blogul ăsta acum, i-ar fi cuiva dor de el, de mine?
Nu e o întrebare retorică...

Dor de ducă

Memoria îmi face mereu surprize...

Azi, în timp ce lucram, creierul meu a deschis brusc o fereastră spre trecut şi-am revăzut clar o imagine. O casă scăldată de soare, dintr-un sat, prin care am trecut demult, în copilărie... Un gard de fier, un şanţ de scurgere, un podeţ, copii jucându-se fericiţi la porţi într-o după-amiază liniştită.