Zăpadă la sfârșit de martie...
Prima reacție, de nedumerire, se transformă ușor în enervare dacă îngheață, apoi în exasperare dacă nu se topește repede.
În ciuda picioarelor ude și-a durerilor reumatice, mie mi-a plăcut porția asta neașteptată și consistentă de omăt de primăvară.
Ianuarie și februarie au fost călduțe, uniforme, gri.
Iarna s-a diluat în primăvară pe nesimțite, lipsindu-mă de bucuria transformărilor, a renașterii naturii... Chestii banale, de ecologist între două vîrste și ros de nostalgii.
Zăpada asta, pe care cei din jur o privesc ca pe o piază-rea, pentru mine e un epilog frumos pentru o iarnă tristă.
Am ninsoarea care mi-a lipsit, am și câțiva țurțuri, o să am și cântecul ștreșinilor picurânde...
Apoi va veni pe bune primăvara, iar grădinile vor fi și mai frumoase după porția asta zdravănă de apă...
E ca și cum natura ar fi pus puțină ordine în mersul lucrurilor. :)
Nu mai fiți cârcotași! Natura știe totdeauna ce face. Oamenii din alte vremuri știau și ei asta, d-aia au botezat tandru „zăpada mieilor“ ninsorile astea din timpul florilor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu