Nebunie de toamnă

Aş zice că a fost o joacă, dar am investit ceva bani în ea şi, mai ales, foarte mult timp. A ţinut aproape două luni nebunia asta, fără pauze.
A venit dintr-o dată. N-am aşteptat-o şi n-am chemat-o. Dar cred că era timpul. Şi cred că toate vin la vremea lor.

Motive au fost mai multe. Slăbiciunea lui Gabi pentru un gem de mere cumpărat, remarca răutăcioasă (a câta?!) a mamei că nu ştiu să fac murături cum fac altele, recolta bună de legume şi fructe din acest an care a făcut şi preţurile convenabile.

Şi, după un start ratat cu nişte castraveciori care au fermentat puţin, ca orice murătură neînchisă ermetic care prinde un val de căldură târzie, şi o dulceaţă de must cursă jumătate pe aragaz, am avut aşa un elan şi o motivaţie că nu m-a putut opri nimic. Am lăsat baltă orice altă treabă şi-am umplut toate borcanele şi sticlele din gospodărie cu murături, compoturi şi dulceţuri după reţete care îmi bântuiau amintirile sau pe care le-am găsit în reviste şi pe internet şi-am crezut că ne-ar place.

Gabriel, care coboară des în beci să pritocească varza (sarcină pe care şi-a asumat-o singur) sau la „vânătoare“ de borcane, mai ales din cele cu ceva dulce, mormăie de fiecare dată surprins şi încântat: „Da' ai făcut ceva producţie, mâncaţi-aş bunătăţile tale!“. Cică am crescut în ochii lui. :) Mă bucur. Aprecierea, mai ales venită de la propriul copil, şi mai ales dacă e şi unul cu papile pretenţioase, contează. Am crescut şi în propriii ochi. Acum ştiu că pot să fac şi asta. E ca o nouă misiune îndeplinită. Dar mai am încă atâtea de învăţat... Nu ştiu însă şi dacă voi mai avea tragere de inimă. :))

O să vă arăt acum, cu poze şi explicaţii, de ce-am lipsit atâta vreme de pe blog. Pe măsură ce desfac borcanele, voi mai adăuga fotografii şi consideraţii despre gust. Sper să vă placă şi motiveze joaca mea cu fructele, legumele, condimentele şi culorile.
Acum, când aproape s-a sfârşit, mă simt cumva fără rost şi tristă. Mi-a plăcut munca în sine şi ce-a ieşit din mâinile mele.