Furnica a murit acum două săptămâni. La mai puţin de o săptămână după Chowder. A găsit-o Gabriel, la 4 dimineaţa, într-o vineri, în mijlocul curţii, rece şi umflată. Probabil otrăvită. Numai Dumnezeu ştie cum mai avusese putere să ajungă acasă. Am îngropat-o în grădină, lângă Chowder şi Gore cel mic...
Despre Furnica, care avea doi ani, am puţine amintiri şi foarte puţine fotografii. N-a fost ataşată de noi, n-o interesau oamenii şi s-a bucurat din plin de libertate şi de viaţa ei de pisică. Era vagaboandă ca mă-sa şi soră-sa Albina. Era pricepută la furat, strecurat, pitulat. A scăpat o dată din gura câinelui din curtea din spate, cu pielea sfâşiată pe un picior. O vreme s-a potolit. Apoi a început iar să sfideze pericolele şi-a continuat să bată strada, în lung şi-n lat, ocolind doar casa câinelui. Probabil că a făcut prostii pe undeva şi-un om ranchiunos i-a pus gând rău. Lăcomia i-a fost fatală Furnicăi mele...
Acum, lu' Bubu i-a mai rămas un singur pui, Greieruţa. Cea mai proastă, dar şi cea mai liniştită. Ea nu pleacă niciodată de acasă. Nu ştiu dacă o face pentru că aici se simte în siguranţă sau pentru că e foarte ataşată de mine.
..............................
Din când în când mă uit lung la grămada mea de mâţe, când se adună toate la masă, şi mă întreb care este următoarea... Uneori mă împac mai uşor cu soarta. Alteori n-o pot accepta cu nici un chip. De fiecare dată însă mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. E mai uşor să tac...
Tribul meu se împuţinează. Familia mea din cer se măreşte continuu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu