Salam de biscuiţi cu banană

pentru sorina

Salamul de biscuiţi este prăjitura mea de iarnă. Nu-mi place să-l fac în altă perioadă pentru că îl asociez cu Anul Nou şi pentru că e prea dulce să-l mănânc când e cald.
Mulţi îl plac, puţini îl fac! Cere multă muncă şi, dacă nu eşti masochist sau n-ai pe cineva dispus să presteze în locul tău, mai bine te laşi păgubaş, pentru că gustul lui e direct proporţional cu efortul depus. Prăjitura asta iese bună doar celor îndrăgostiţi de ea.

Ingredientele şi procedeul de preparare sunt aproape aceleaşi în toate variantele, dar câteva lucruri mărunte fac diferenţa.
Varianta mea e ticluită cu mulţi ani în urmă, luând dintr-o reţetă ceva, din alta altceva, ca să iasă pe gustul meu.

Gabriel e îndrăgostit de dulcele ăsta, aşa că lui îi pun în braţe punga cu un kilogram de biscuiţi (petit beurre vărsaţi, în cazul nostru). Îşi pune pe PC un film sau câteva episoade din "South Park" şi începe să-i dumice în bucăţele cam cât o pernuţă de gumă de mestecat. Eu le făceam mai mărunte, el zice că aşa nu se terciuiesc şi are salamul altă textură. Oricum, nu sunt adepta zdrobitului cu sucitorul sau tocatului cu maşina!

Ori eu, ori el (înainte să ne apucăm de preparat) spargem şi curăţăm vreo 60 de nuci, pe care eu le prăjesc în cuptor, le curăţ de pieliţa coaptă şi le toc cu cuţitul în bucăţele măricele (dacă sunt prea mici se înmoaie de tot în compoziţie şi nu se mai simt).
Pregătitul nucilor durează cam cât mărunţitul biscuiţilor şi vai de degetele cui face muncile astea!

Fierb un kil de lapte şi îl las să se răcorească, timp în care toc şi vreo 8-10 bucăţi de rahat (numărul lor depinde de mărime şi de preferinţe).
Trei sferturi din cantitatea de biscuiţi o pun într-un vailing (lighean, de obicei de tablă, din Ţăranistan, nu găsiţi termenul în DEX!), cern deasupra vreo patru linguri de cacao, amestec, apoi torn lapte, puţin câte puţin. Mai pun cacao cât să iasă cât de maro vreau io, iar lapte cât să se lege buscuiţii, fără să se facă clisă.
Adaug nucile, rahatul, două sticluţe de esenţă de rom şi puţin zahăr (sunt consumator mediu de zahăr, adică nici deloc, nici nu-l mănânc pe pâine) şi omogenizez. Compoziţia o mestec cât mai puţin posibil, n-o frământ, n-o frec, n-o joc în botoşei.
La urmă de tot adaug şi restul de biscuiţi şi mai amestec puţin. Bucăţelele astea din urmă trebuie să rămână întregi, să se vadă albe în compoziţia maro.

Pun o folie de plastic într-o tavă de chec (ale mele sunt moştenire, din alea vechi, lungi şi înguste, astfel că îmi iese salam trapez!), pun un strat de compoziţie, cam cât jumate din înălţimea tăvii, aşez o banană (curăţată, altfel cum?!) pe care o apăs puţin, iar deasupra mai pun compoziţie cât să umplu tava. Adun laturile foliei, apăs, îndes (ca să capete formă), apoi scot salamul şi mai fac încă doi. Îi dau pe toţi la rece, dar nu trebuie să le fie prea frig, altfel se înnegreşte banana înăuntru şi se fleşcăieşte! Au nevoie de răcoare doar cât să îşi păstreze forma când sunt tăiaţi.

Merge şi fără banană, dar ea îi dă parfum şi un gust aparte.

PS. Prăjitura asta o postez cu gândul la Sorina S., care e îndrăgostită pe viaţă de ea. I-am dat reţeta acum câţiva ani, a făcut-o şi i-a ieşit cum trebuie. Fiind un spirit creator, a şi personalizat-o niţel, adăugând coajă de portocală confiată, o aromă foarte în spiritul Crăciunului, dar care nu e pe gustul meu.
Ştiu că se gândeşte la mine de câte ori îl face... Poftă bună, Sorina!