Și încă una...

N-o să mă mai întâmpine lângă intrare, înseninându-mi sufletul înainte de o zi grea de lucru.
N-o să mai doarmă sus, pe scândura de deasupra porții de lemn a vecinilor.
N-o să mai stea tolănită pe acoperișuri, la soare, sau sub sălcii, visând lucruri doar de ea știute.
N-o să mai prindă seara, pe răcoare, fluturi în rondul de flori, la lumina lunii.
N-o să-l mai trimită pe Negruțu în redacție, să-mi spună că le e foame și să le pun repede sub botic o mână de bobițe.
N-o să mai vină țopăind, cu câte o lăbuță umflată sau sucită, dornică de mângâieri.
N-o să mai facă pui, pe care să-i crească responsabilă și drăgăstoasă. N-o să mai crească nici pui orfani cu aceeași grijă ca și pe ai ei.
N-o să mai doarmă pribeagă, prin poduri, magazii sau șopruri, ea, care n-a cunoscut niciodată căldura primitoare a unei case.
N-o să mai fie fata mea frumoasă de la serviciu.
Iar eu am mai pierdut o bucurie... O bucurie scurtă, de doar doi ani.
Mi-au rămas de la ea trei pui. Mă întrebam de ce nu reușesc să le găsesc stăpân. Poate de asta... pentru că trebuia s-o pierd pe ea...
Și pe ea.
Și tot pierd, și tot pierd...

Colorata şi Negruţu

Primul pui al Coloratei

A doua şi ultima serie de pui...