Eutanasierea nu este soluţia problemei maidanezilor

Ţara este plină de animale fără casă. Pentru această situaţie tristă, dar atât de des întâlnită încât a ajuns să fie considerată normală, adică firească şi dreaptă, sunt de vină în egală măsură autorităţile (la toate nivelurile) şi oamenii (atât cei care îşi abandoneaza animalele, cât şi cei care asistă pasivi).



Dacă cineva îşi închipuie că eutanasierea va rezolva problema câinilor maidanezi, se înşală amarnic! E doar o metodă inumană şi ipocrită, aleasă cu bună ştiinţă, iar vina pentru uciderea în masă a atâtor suflete nevinovate va fi pusă de politicieni în cârca poporului, pentru că vor spune că "oamenii au cerut asta".
Şi nu pot fi acuzaţi că mint, unii chiar cer asta, dar nu atât de mulţi pe cât susţin autorităţile. Iar dacă aceşti cetăţeni ar fi luaţi la bani mărunţi şi obligaţi să-şi asume prin semnătură şi în public părerea, majoritatea nu ar avea curajul s-o facă.
Aceşti oameni susţin această măsură extremă pentru că aşa au fost lăsaţi şi chiar îndemnaţi să creadă că e bine, pentru că problema maidanezilor a fost transformată într-o supapă pentru nemulţumirile şi frustrările pricinuite de neajunsuri şi de starea jalnică în care politicienii incompetenţi şi ticăloşi au adus ţara şi pe fiecare dintre noi, cei mărunţi.
Aceşti oameni sunt lăsaţi să creadă că, dacă li se dă dreptul să hotărască exterminarea unor fiinţe pe care ei le urăsc (de cele mai multe ori din principiu, fără argumente), părerea lor contează, cererile lor sunt satisfăcute, în ţară e democraţie şi politicienii îndeplinesc voinţa cetăţenilor.

MAIDANEZII AU AJUNS OSUL PE CARE POLITICIENII LIPSIŢI DE SCRUPULE ÎL ARUNCĂ POPORULUI CA SĂ-I MAI ÎNCHIDĂ GURA PENTRU O VREME, CA SĂ ÎL FACĂ SĂ UITE PUŢIN CĂ MOARE DE FOAME ŞI DE FRIG, CĂ I S-AU LUAT TOATE DREPTURILE ŞI NU I SE DĂ NIMIC VIABIL ÎN SCHIMB.

Şi, totuşi, de ce ţara e plină de maidanezi?

Câinii maidanezi nu plouă din cer, nu sunt aduşi de nave extratereste şi nici nu răsar din pământ, ca plantele. Toţi, absolut toţi câinii maidanezi s-au născut într-o curte din care au fost aruncaţi sau dintr-un părinte care a avut un stapân ce l-a scos în stradă.
Aceasta este rădăcina problemei, sursa răului, la acest nivel trebuie să se intervină!
Dar, invariabil, toţi cei care se declară interesaţi de rezolvarea problemei o trec cu vederea, o pun sub tăcere, din diverse motive.
Cetăţenii pentru că şi ei fac aşa ceva sau pentru că nu vor să ia atitudine împotriva celor care o fac, iar autorităţile pentru că vor să păstreze capitalul electoral, locurile de muncă ale unora (apropo, Poliţia Animalelor chiar există, aţi întâlnit vreun reprezentant al ei? Şi cu ce se ocupă?) şi un serviciu comunitar, ecarisajul, prost gestionat cu bună ştiinţă şi care dă tot mai mult de bănuit că este paravan pentru deturnare de fonduri.

Oamenii îşi lasă animalele pe drumuri din următoarele motive: educaţie greşită, rea-voinţă, indiferenţă sau inconştienţă.

Educaţia greşită (sau lipsa educaţiei) este motivul cel mai des întâlnit al abandonului şi maltratării animalelor, şi în acest fel păcătuiesc mai ales cei bătrâni, oamenii trecuţi de 60 de ani. Ei au prins al doilea război mondial, colectivizarea, perioadele de foamete şi sărăcie lucie, destrămarea familiilor şi migraţia de la sate la oraşe sau dintr-o zonă în alta a ţării în căutarea unui loc de muncă. Ei se ghidează după două principii: animalul trebuie să-i aducă un folos stăpânului şi fiecare trebuie să-şi poarte de grijă.
Din aceste motive astfel de oameni sunt în stare să ţină un câine în lanţ până moare sau să-l scoată pe poartă fie pentru că nu latră când vor ei, fie pentru că latră prea mult. Pentru ei toţi câinii sunt la fel şi dacă nu sunt buni de pază sunt inutili, aşa că-i scot în drum, să se ducă unde văd cu ochii sau unde-a nins şi nu s-a prins...
Astfel de oameni folosesc metode radicale de control al natalităţii prin înecarea sau sufocarea puilor imediat după naştere sau de ucidere a câinilor care nu le plac cu sticlă pisată.
Dacă o pisică fură o bucătură de pe masă, ei îi sucesc gâtul sau o aruncă în fântâna vecinului, şi pun ştreangul câinelui din curte pentru că omoară un pui de găină.
Pentru ei, sufletul e o noţiune filozofică, iar mila, o calitate pe care o au doar sfinţii.
Se duc la vot pentru că este o îndatorire şi un drept pe care părinţii lor nu l-au avut. Se simt înnobilaţi făcând asta.

Reaua-voinţă e o altă cauză a numărului mare de animale abandonate sau abuzate.
Auzim atât de des: "n-am bani să sterilizez animalul", "nu pot să îl ţin în curte, scapă pe stradă şi se împerechează", "nu pot să mai ţin un câine, am deja unul" etc. Şi îi credem pe cei care îşi motivează astfel comportamentul greşit faţă de animale şi nu îi contrazicem pentru că n-o putem face fără să le dăm lecţii. Şi ştim că nici nouă nu ne-ar place să primim lecţii...
Acestor oameni nu doar că nu le pasă de animalele de pe lângă casă, în plus, ei au o plăcere sadică să facă lucrurile în aşa fel încât rezultatul să fie negativ, ca apoi să se poată plânge sau să aibă o justificare pentru violenţe şi abuzuri.
Ei nu sunt săraci cu adevărat, un sărac nu va lăsa niciodată un animal nemâncat pentru că el ştie pe propria piele ce înseamnă să faci foamea.
Astfel de oameni ţin pe lângă casă animale de companie doar ca să fie "în rândul lumii", să se dea mărinimoşi ori din obişnuinţă. Blidul de mâncare îl însoţesc de un şut în coastele căţelului, îl tratează urât ca să-l "educe", îl fac să fie violent şi să muşte ca să transforme animalul într-o extensie a propriei răutăţi. Pentru ei, cine este bun este prost.
Nu omoară puii la naştere ca să nu-şi facă păcate! Îi aruncă după câteva zile sau săptămâni la tomberon sau la colţ de stradă, unde vor muri de foame, călcaţi de maşini, ucişi de câini înfometaţi, sau, în puţine cazuri, vor fi salvaţi de un prost cu suflet bun.
Majoritatea celor care au un astfel de comportament aparţin grupului de vârstă 40-60 de ani, iar una dintre explicaţii este că au mari lipsuri şi frustrări ţinând de educaţie şi cultură. Fac parte din acea pătură de muncitori şi mici funcţionari care a brevetat descurcatul, şmecheria, ciupeala, trăitul pe spinarea statului şi a proştilor din jur. Ei sunt mărginiţi, prefăcuţi, egoişti şi se cred buni şi deştepţi.
Sunt cei mai agresivi şi extremişti în comentarii şi atitudini.
Se duc la vot pentru că îşi închipuie că ştiu totul şi pot schimba lucrurile. Acest drept îi face să se simtă importanţi şi puternici. Le place să hotărască soarta altora.

Indiferenţa este fără frontiere de vârstă şi condiţie socială, dar mai des se întâlneşte în rândul celor care nu au animale acasă. Nu au, nu vor, nu le pasă de cele din jur. Dacă animalele n-ar mai exista, nici n-ar observa.
Mai este cazul familiilor în care doar unul dintre adulţi sau copilul vrea un companion patruped, iar ceilalţi nu sunt interesaţi. Cel care îl aduce acasă îşi pierde repede interesul şi bucuria de a-l avea, copleşit de faptul că trebuie să-l îngrijească singur şi frustrat de nepăsarea celorlalţi sau, şi mai rău, de înţepăturile şi răutăţile lor. Astfel ajung să-şi lase animalele în voia sorţii. Cele care se mulţumesc cu puţin, vor rămâne alături de astfel de stapâni, celelalte vor pleca să-şi caute un trai mai bun şi puţină afecţiune. Asta înseamnă în cele mai multe cazuri o viaţă de maidanez, trăitul pe la tomberoane şi gropi de gunoi, în rare cazuri un nou stapân.
Astfel de oameni se duc la vot pe toane, nu au idei clare şi un sistem de valori bine definit, îi lasă pe alţii să hotărască pentru ei pentru că nu ştiu ce vor, nu se implică în viaţa altora şi a comunităţii din care fac parte, poate şi pentru că în situaţii decisive dau dovadă de laşitate şi preferă să hotărască altul ca să fie el vinovat în caz că nu merge treaba.

Inconştienţa şi iresponsabilitatea se întâlnesc din ce în ce mai des şi au strânsă legătură cu modul greşit în care au fost înţelese şi aplicate democraţia şi libertatea. "Fac ce vreau şi ce-mi place şi nimeni n-are voie să-mi reproşeze nimic".
Oamenii care au astfel de principii sunt superficiali şi imaturi şi au, în general, între 15 şi 40 de ani. Îşi iau un animal în urma unui impuls trecător de simpatie sau milă, ori îşi cumpără unul pentru că e la modă, din invidie sau dorinţă de a copia modelul celor din jur - are şi naşa, moaşa sau cea mai bună prietenă, sau pentru că e un simbol al parvenitismului de eră nouă.
Ei au animale răsfăţate, needucate, pe care le pierd, care îi exasperează sau pe care, cel mai des, le dau atunci când nu mai au chef de ele sau când se schimbă moda.
Când vor să scape de animalul de care s-au plictisit, îl duc la ţară, îl bagă pe gât unei rude sau unui cunoscut care nu-l vrea, dar nu poate să spună nu, şi care îl va trata bine sau rău, după cum îi e firea.
Ei îşi vor lua alt animal cât de curând, pentru că sunt sociabili prin natura lor şi au nevoie de companie, de cineva care să fie la cheremul lor sau de un nou motiv de laudă.
Cocalarul îşi ia un câine mai mare ca al vecinului, băiatul de cartier - unul mai agresiv ca al rivalului din gaşcă, piţipoanca - unul mai mic decât al prietenei, iar nevasta disperată, unul în plus faţă de amantă. Parvenitul îşi va lua unul dintr-o rasă cât mai rară, obligatoriu de pe internet şi cu preţul în euro.
Sunt electoratul cel mai greu de convins şi manevrat. Nu ştii niciodată în ce toane îi prinzi şi unde sunt în ziua votului.
Cred că mulţi dintre ei nici nu votează, pe principiul "îmi bag picioarele, eu mă descurc oricum" sau "lasă, dragă, să se ducă prostimea".

Au mai rămas copiii.
Ei sunt aşa cum îi creştem, cum primesc exemplu. Nu ştiu cât le pasă părinţilor de educaţia lor civică şi ecologică, iar pentru politicieni sunt cantitate neglijabilă pentru că nu au drept de vot.
Cu ei trebuie să lucreze ONG-urile şi cei care iubesc animalele şi natura, pentru ca să nu se repete nici unul dintre modelele enumerate mai sus!

NU ACCEPTAŢI MĂSURA EUTANSIERII MAIDANEZILOR, FIE EA SELECTIVĂ SAU ÎN MASĂ.
ACEASTA NU ESTE REZOLVAREA PROBLEMEI, CI O NOUĂ MUŞAMALIZARE A EI.
DACĂ VOM ACCEPTA ACEASTĂ MĂSURĂ, VOM REGRETA  ŞI NU VOM AVEA PE CINE DA VINA.
ŞI VOM SUFERI DE DOUĂ ORI: CÂND VOM OMORÎ CÂINII ŞI CÂND VOM REALIZA CE GREŞEALĂ AM FĂCUT!