Eu vara dorm

Vara, viața curge în alt ritm.
E cald. Și lumină.
Prea cald. Și atât de multă lumină. De parcă n-ar fi de-ajuns, geamurile, asfaltul și orice bucată de metal o captează, o reflectă, o emană, dogoresc...

Timpul a obosit să împingă arătătoarele ceasornicelor și a rărit pașii. Parcă se scurge între ore.
Miroase a pământ pârjolit de căldură, a frunze ofilite, a flori dulci și-a garduri de fier încinse. Dar cel mai tare se simte mirosul de tei. Iar seara, cel de regina nopții.
În jur se coc fructe și legume, se dospesc de viață și arome.
Prin frunzișuri, gânguresc moleșite păsărele nevăzute.
Fluturi pestriți zac în cupele florilor cu picioarele încleiate de nectar.

În tinerețe, vara călătoream cel mai mult, cu pasul sau cu gândul.
De ani buni, n-o mai fac. M-am închis într-o existență banală, monotonă, ca-ntr-o fortăreață. Ca să mă salvez de asediul unei lumi și-al unor vremuri care nu-mi plac.

Acum, vara dorm. Mult. Și bine.
Pisicile își văd de-ale lor și mă lasă în pace, nu mai trebuie să mă scol noaptea ca să le hrănesc și să le deschid uși.
Ziua, stau mult pe-afară și aerul mă obosește, ca pe copii.

De n-ar fi țânțarii și câinii care latră noaptea din orice, aș dormi în grădină, sub vișini.
Și-aș visa că dorm pe prispa de lemn a casei mele din cer îmbrăcată în glicină și trandafiri.

Vara pot să trăiesc în ritmul meu.
Și să ignor ceasul.
Nu doar timpul, ci și lumea parcă se dilată. Eu încă mai sper s-o cuceresc și s-o închid în cuvinte.
Reușesc să dorm, deși mă tem de visele de noapte.
Iar să visez cu ochii deschiși am uitat cum se face...

Vara  dorm.
Ca să uit toate tristețile.
Ca să evadez în lumea amintirilor.
Ca să mă întorc în copilăria mea imaginară.

Vara chiar și nopțile sunt luminoase.
Și mult prea calde...
Greieri amorţiţi de somn se trezesc şi-ncep să-şi spună poveşti între ei.
Ultimele stele rămase pe cerul lumii mele licăresc plictisite.
Luna a nădușit și-a aburit oglinda cerului cu răsuflarea ei fierbinte, înconjurându-se cu un nimb.
Pisicile se strecoară tiptil prin curtea plină de umbre, pe cărări doar de ele știute.
O cucuvea se strigă singură în pâlcul de plute de la poalele dealului.
Un vis adoarme agățat pe-o margine de lună...